Zack Bloom a scris pentru blogul Cloudflare cum s-a ajuns la forma actuală a URL-ului. Sau Uniform Resource Locator. Sau, cu alte cuvinte, ceea ce scrii în bara browserului (atunci când n-o folosești ca să cauți direct pe Google).
Cu ocazia asta, am aflat că în 1993 se credea că URL-ul va lăsa locul URN-ului (Uniform Resource Name), care, spre deosebire de URL, era o referință permanentă, adică nu s-ar fi schimbat și nici nu ar fi dispărut, iar eroarea 404 ar fi fost de domeniul trecutului.
URLs were never intended to be what they’ve become: an arcane way for a user to identify a site on the Web. Unfortunately, we’ve never been able to standardize URNs, which would give us a more useful naming system. Arguing that the current URL system is sufficient is like praising the DOS command line, and stating that most people should simply learn to use command line syntax. The reason we have windowing systems is to make computers easier to use, and more widely used. The same thinking should lead us to a superior way of locating specific sites on the Web.
— Dale Dougherty, 1996
E un articol lung, dar dacă te pasionează istoria web-ului, ți se va părea cel puțin interesant.
11 aprilie 2024 — 9:23
Foarte interesant articolul! Este impresionant cum un lucru aparent banal si comun astazi, precum URL-ul, a avut o evolutie atat de complexa si indelungata. Este adevarat ca nu ne putem imagina navigarea pe internet fara sa folosim adrese URL, insa ideea de URN ar fi fost cu siguranta o imbunatatire semnificativa, oferind o referinta permanenta si evitand frustrarea cauzata de pagini inexistente (eroarea 404). Imi place comparatia cu DOS-ul si cred ca este important sa ne gandim mereu la posibilitatile de imbunatatire si de simplificare a tehnologiilor pe care le folosim zilnic. Cu siguranta voi fi mai atent/a la URL-urile pe care le accesez de acum inainte, stiind ca acestea au o istorie si o evolutie interesanta in spate. Multumim pentru articolul educativ!