Nimeni nu merge la un concert pentru a-i asculta pe cei din deschidere.

Reformulez. Nimeni nu merge la un concert doar pentru a-i asculta pe cei din deschidere, fără ca măcar să aibă habar cine va cânta în deschidere.

Însă, zilele trecute a fost o vreme destul de frumoasă pentru niște zile de toamnă. Bineînțeles că cei cărora le place ploaia mohorâtă, rece și tristă mă pot contrazice. Dar, din fericire, nu cred că sunt prea mulți astfel de oameni și majoritatea este de acord cu mine.

Nu numai că a fost o vreme frumoasă, dar echipa României chiar a câștigat un meci la Mondialul de rugby. Ceea ce nu se-ntâmplă în fiecare zi, ci, cu puțin noroc, o dată la patru ani.

Și nu știu dacă n-ați aflat deja, dar, tot zilele astea, Microsoft a prezentat noul Surface 4, un laptop uber-cool cu până la 16Gb memorie RAM și 1Tera spațiu de stocare.

Dar despre altceva voiam să vorbesc. Despre Vunk. Despre concertul Vunk de miercuri seară mai exact. Despre cum pe la 18:36, am închis calculatorul la birou și m-am îndreptat spre metroul de la Victoriei. Bineînțeles, aglomerație mare la metrou. După câteva minute, am ieșit din aglomerație. Am ieșit din metrou. Am evitat în ultima clipă să dau peste un buldog francez dezorientat. Am traversat pe roșu*, pentru că nu trecea nicio mașină și mi se părea ridicol să stăm să ne uităm unii la alții când drumul este liber. Și din acel moment, mai aveam doar vreun sfert de oră până voi fi făcut ceva ce nu face nimeni: să merg să-i văd live pe Robin and the Backstabbers.

M-am gândit pentru o clipă la toate obstacolele care m-ar fi putut împiedica să fac asta. Deja se întunecase. Am calculat în gând care sunt șansele ca fiecare obstacol să se întâmple.

• Să dea o mașină peste mine: 500/1;
• Să nimeresc în mijlocul unei bătăi generale: 1000/1;
• Să fiu înjunghiat: 2.000/1;
• Să fiu mușcat de vreun câine: 90/1;
• Să dispar fără urmă: 1.000.000/1;
• Să fiu răpit de extratereștri: 999.999.999/1.

Poate că riscurile nu păreau prea serioase și oricum șansele erau destul de mici ca ceva de pe acea listă să se întâmple, dar orice ar fi fost posibil. Însă, trebuia să merg să-i văd pe cei de la Robin and Vunk.

Îmi amintesc că bătea un vânt tăios destul de rece și o mulțime de mașini au trecut pe lângă mine. Dar am scăpat teafăr. N-am întâlnit niciun extraterestru în acea seară și, în ciuda aglomerației de la Sala Polivalentă, nu s-a iscat nicio bătaie generală. Și nimeni nici măcar n-a încercat să mă înjunghie.

Eram la intrare, cu biletul în mână, mă pregăteam să intru.

Cum să descriu acest moment? Ce cuvinte să folosesc?

Era acel moment în care intri în sală și cauți segmentul și locul specificate pe bilet și când credeai că le-ai găsit, îți dai seama că, de fapt, ai calculat greșit. Da. Despre acel moment vorbesc.

Pe scenă, cântau niște băieți. Pe un ecran, în spatele lor, scria Robin and the Backstabbers.

După o oră și jumătate, cei de la Vunk se pregăteau să-și înceapă show-ul. Eu am plecat. Mulțumit.

*nu încercați așa ceva pe stradă.