S-a strâns ceva muzică nouă pe care zic să o salvez și în altă parte decât în contul meu de Deezer sau pe Spotify. Recomandările de acum conțin un pic de country, un pic de R&B combinat cu trip-hop, un fel de retro(electro)-R&B, funk și vreo 10 minute de deep-house.

Hotel Amarillo este primul cântec de-ale Carolinei Spence pe care l-am ascultat și a fost suficient să verific întreg albumul Spades and Roses.
Acesta este cel de-al doilea album al Carolinei – care a câștigat concursul de versuri American Songwriter, și poate că nu e tocmai o alegere potrivită pentru o petrecere (cel mai dinamic cântec fiind You Don’t Look So Good (Cocaine)), dar e o plăcere să-i asculți vocea expresivă, muzica melancolică și versurile care creează în fiecare cântec câte o poveste.

S-ar putea să recunoști un pic de Portishead în Amandine Insensible, al Sevdalizei. Însă cântăreața de origine iraniană nu se rezumă la un singur gen și aduce și R&B-ul în combinație. Și chiar dacă nu-s un fan al R&B-ului, ceea ce cântă Sevdaliza sună cool.
Videoclipul este regizat de Piet Langeveld și explorează conceptul identității într-o lume care se schimbă tot mai rapid și în care particularitățile fiecărui individ dispar, la fel și sentimentele.

There’s a woman
She’s every fantasy
And no reality
In one
[…]
How can i suffer without the pain
Can we struggle without our shame
It brings me back to life

Simon Okely obișnuia să fie chitarist al trupei australiene Oh Mercy, însă acum încearcă să-și facă un nume solo sub titulatura Slow Dancer. Și deja se apropie de lansarea celui de-al doilea album, pe care se va afla și piesa Don’t Believe, al cărei clip a fost lansat la finalul lui februarie.
Regizat de Anna Phillips și Sam Brumby, videoclipul urmărește două adolescente aflate într-o evadare din realitățile cotidiene.
Totul e retro și nostalgic și vocea lui Okely sună fantastic. Poate o să v-aducă aminte de Kings of Convenience.

Hot Thoughts, primul single de pe viitorul album al celor de la Spoon, nu m-a impresionat. Însă, la finalul lui februarie, au scos un al doilea single: Can I Sit Next to You. Iar acesta nu mi-a mai rămas indiferent. O combinație de funk, dance, indie-rock și câteva acorduri orientale, are un ritm pe care nu ți-l poți scoate ușor din minte.
Videoclipul realizat în alb-negru, în format 4:3, e destul de supra-realist și este regizat de Marcel Dzama.

În 1993, când au pus bazele label-ului Prescription Records, Ron Trent și Chez Damier aveau vreo 20 de ani, dar erau deja veterani în muzica house.
24 de ani mai târziu, 20 februarie 2017, a apărut Prescription : Word, Sound & Power, o colecție de producții din primii ani de existență ai label-ului Prescription, cărora li s-au adăugat alte patru track-uri nelansate. Unul dintre cele patru este și History, despre care Trent spune că cuprinde spiritul a tot ceea ce s-a creat la Prescription de-a lungul timpului.